Nu poți turna dintr-un pahar gol

Ana are 37 de ani, doi copii sănătoși și fericiți– David, de 9 ani, și Maria, de 6 ani – și un soț iubitor, Mihai. Locuiesc într-o casă frumoasă, într-un cartier liniștit, iar Ana are o carieră pe care și-a construit-o cu multă muncă și hotărâre. Este manager într-o companie de marketing, iar veniturile le oferă o viață fără griji financiare.

Dar Ana nu mai simte nimic.

Ziua începe prea devreme și se termină prea târziu

În fiecare dimineață, alarma sună la 6:00. Ana se ridică greu din pat, cu gândurile la lista interminabilă de lucruri de făcut: pregătirea micului dejun, pachetul copiilor, pregătirea lor pentru școală și organizarea activităților de peste zi.

Mihai o ajută, dar Ana simte că de cele mai multe ori responsabilitatea rămâne pe umerii ei. Ea este cea care are întotdeauna răspunsuri la întrebări ca:
– Ce au copii astăzi la prânz? La ce oră are David antrenamentul? etc.

Are senzația că parcă doar ea trebuie să știe astfel de informații. Și le știe. Întotdeauna le știe, dar asta o face să simtă că e un planificator de activități mai degrabă,  decât mamă sau partener de viață.

În drumul spre birou, își lasă copiii la școală. Se simte vinovată că nu poate să rămână mai mult să-i vadă intrând pe ușa școlii. În mașină, își verifică rapid e-mailurile și simte presiunea să înceapă activitate de la birou. La locul de muncă, șeful o laudă, colegii o respectă, dar nimeni nu știe cât de mult o epuizează munca pe care o depune constant pentru a avea acest „succes”.

Seara – un haos controlat

Ajunsă acasă, Ana își schimbă repede hainele de birou și începe al doilea job: mamă full-time. Temele copiilor, cina, ordine în casă, planificarea activităților de a doua zi, un duș rapid și… gata ziua.

Într-o seară, după ce copiii au adormit, Mihai a găsit-o pe Ana în bucătărie, uitându-se pierdută pe fereastră.

– Ești bine? a întrebat-o el.

Ana a dat din cap încet, încercând să-și ascundă tristețea.

– Doar obosită, a murmurat.

Dar și el, și ea știu ca nu era vorba doar de oboseală. Era un sentiment apăsător, un gol pe care îl simțea tot mai des. Avea impresia că timpul pentru ea sau pentru relația lor dispăruse complet și toate grijile erau despre copii, muncă, alții – niciodată despre ea.

Adevărul din spate

După discuția cu Mihai, Ana a realizat cât de mult o apăsau responsabilitățile zilnice și programul mereu aglomerat. Vorbind și-a dat seama că nu era doar oboseala fizică, ci și lipsa unui spațiu pentru ea însăși. Mereu pe fugă, încercând să facă totul pentru ceilalți, fără să se întrebe ce își dorește sau ce o face fericită. Validarea lui Mihai i-a oferit un moment de reflecție, ajutând-o să înțeleagă cât de important era să își acorde timp și pentru propriile nevoi.

Ana nu și-a rezolvat toate problemele peste noapte, dar a înțeles un lucru esențial: fericirea nu vine din „a avea totul”, ci din a te simți înțeles, apreciat și din a-ți oferi timp.

  Femeile se luptă adesea să atingă un echilibru între obligațiile personale, profesionale și familiale. Această încercare de a jongla este solicitantă, atât emoțional cât și fizic, ceea ce duce la epuizare, relații tensionate și probleme de sănătate pe termen lung. De exemplu, este una dintre cauzele principale ale depresiei, care este de două ori mai frecventă la femei decât la bărbați.

Pentru mame, mintea rareori se odihnește. Chiar și atunci când pare că totul e sub control, în adâncul lor, o furtună de gânduri, întrebări și planuri își face simțită prezența. Este acel ciclu nesfârșit de overthinking – „Am luat decizia corectă? Am făcut suficient?” – și mental load – „Ce mai trebuie făcut azi? Ce urmează mâine?”.

Aceste două concepte, deși diferite, se împletesc și creează o presiune invizibilă care poate deveni copleșitoare.

Overthinking: Când nu te poți opri din gândit

Gândurile care vin neinvitate și refuză să plece. Te întrebi dacă ai făcut totul bine, dacă ai spus ce trebuia, dacă ai fost suficient de răbdătoare. Overthinking-ul te face să retrăiești momente, să analizezi scenarii și să te pierzi în „Ce-ar fi fost dacă?”.

Cum se manifestă?

 

    • Te îndoiești de decizii: Alegerea grădiniței, modul în care ai gestionat o ceartă între frați, chiar și ce ai pus la pachet pentru prânz – toate devin motive de introspecție exagerată.

    • Simți presiunea perfecționismului: Te compari cu alte familii – cele care par să aibă mereu totul sub control, pe rețelele sociale sau în parc.

    • Te temi de eșec: „Dacă nu fac destul, dacă nu sunt destul…?”

Și toate aceste gânduri vin cu un cost: nopți nedormite, anxietate și un sentiment constant de neputință. Uneori, ai vrea doar să apeși un buton și să-ți oprești mintea.

Mental Load: Povara invizibilă a zilei de mâine

Dar gândurile nu sunt singurele care apasă. Mental load-ul este acea listă nesfârșită de lucruri de făcut. Trebuie să recunoaștem că de multe ori femeile sunt managerul invizibil al familiei, cea care ține totul în ordine și sub control.

De câte ori ai fost întrebată de partener sau copii: „De ce nu mi-ai spus că avem nevoie de lapte?” sau „Ce facem weekendul ăsta?”. Și de câte ori ai vrut să răspunzi: „Pentru că nu doar cumpăr lapte sau planific activități – eu mă gândesc la tot ce înseamnă asta pentru noi toți!”

Cum se simte mental load-ul?

    • Ca o listă nesfârșită: Trebuie să faci cumpărături, să programezi vizita la medic, să te asiguri că ai plătit facturile și că aniversarea copilului e pregătită.

    • Ca o responsabilitate neremarcată: De cele mai multe ori, nimeni nu vede sau nu apreciază cât efort investești în organizarea vieții de zi cu zi.

    • Ca un izvor de oboseală mentală: Simți că timpul și energia ta sunt împărțite în sute de direcții, iar tu rămâi fără nimic pentru tine.


Cum se simt aceste poveri?

Ele sunt ca niște greutăți invizibile pe care le porți constant. Zi de zi, te întrebi dacă ai făcut totul bine (overthinking), în timp ce încerci să reții și să gestionezi fiecare detaliu al vieții de familie (mental load).

Și adevărul e că te pot epuiza. Poate te simți iritată, poate ai momente în care vrei doar să te oprești și să te ascunzi, dar nu poți, pentru că responsabilitățile nu se opresc niciodată.

Cum poți să ușurezi povara?

Nu există soluții magice, dar câteva lucruri pot ajuta:

    • Renunță la perfecționism. Este în regulă să greșești, să fii imperfectă. Copiii nu au nevoie de o mamă perfectă, ci de una prezentă.

    • Cere ajutor. Partenerul tău, familia, prietenii – spune-le ce simți și ce ai nevoie. Uneori, oamenii nu văd cât de mult cari până nu le spui.

    • Găsește momente pentru tine. Un jurnal, o plimbare, o oră în care să nu te gândești la nimic – chiar și mici pauze te pot ajuta să-ți reîncarci bateriile.

    • Folosește tehnologia. Aplicații pentru organizare, liste partajate, alarme 

"Ființa umană are o tendință naturală către creștere și autorealizare, dar aceasta se manifestă doar atunci când mediul sprijină și acceptă ființa așa cum este."
Carl Rogers

Cele cinci limbaje ale iubirii: Cum să construiești o relație mai puternică cu copilul tău

De ce sunt importante limbajele iubirii?

Conceptul celor cinci limbaje ale iubirii, creat de consilierul matrimonial Gary Chapman, ne arată că fiecare persoană are o modalitate preferată de a da și primi iubire. Aceste limbaje includ: atingerea fizică și mângâierile, timpul de calitate acordat, cuvintele de încurajare și complimente, serviciile făcute și oferirea de cadouri. Înțelegerea limbajului de iubire al copilului tău poate transforma relația și întări conexiunea dintre voi.

Fiecare dintre noi își exprimă afecțiunea diferit, iar aceste diferențe nu se aplică doar relațiilor romantice, ci și celor cu copiii, prietenii sau colegii. În loc să ne limităm la modul în care noi preferăm să dăruim iubirea, este esențial să ne adaptăm la nevoile persoanei de lângă noi.

În relația părinte-copil, acest principiu este crucial. Adesea, părinții își exprimă afecțiunea conform propriului limbaj al iubirii, fără să realizeze că acest lucru s-ar putea să nu rezoneze la fel cu copilul lor.

Cum aplici limbajele iubirii în relația cu copilul tău

Fiecare copil are o modalitate unică de a comunica iubirea. Rolul părintelui este să observe cu atenție comportamentul copilului și să identifice ce îl face să se simtă cu adevărat iubit.

Este important să nu forțezi copilul să se încadreze într-o categorie, ci să fii deschis și empatic, recunoscând cum își exprimă el natural afecțiunea.

Cum identifici limbajul iubirii copilului tău

Dacă nu știi ce limbaj al iubirii i se potrivește copilului tău, începe prin experimentare. Planifică diverse activități și observă ce îi place cel mai mult:

O îmbrățișare înainte de culcare (atingerea fizică);

O seară specială în care să gătiți împreună (timp de calitate);

Un compliment sincer pentru o realizare (cuvintele de încurajare și complimentele);

Pregătirea micului dejun preferat (servicii);

Un mic cadou, cum ar fi o jucărie sau o carte (darurile).

La final, întreabă copilul ce i-a plăcut cel mai mult. Așa vei înțelege mai bine ce limbaj al iubirii îi aduce cea mai mare bucurie.

Toate limbajele iubirii sunt importante

Deși fiecare copil poate avea un limbaj principal, toate cele cinci forme de iubire sunt valoroase pentru dezvoltarea sa emoțională. De exemplu:

Atingerea fizică oferă un sentiment de siguranță;

Complimentele îi cresc stima de sine;

Timpul de calitate îi oferă conexiune profundă;

Oferirea de servicii arată grijă concretă;

Cadourile îi transmit că este prețuit.

O combinație între acestea poate crea un mediu echilibrat în care copilul să se simtă iubit, apreciat și sprijinit.

Adaptarea la nevoile copilului

Pe măsură ce copilul crește, nevoile sale emoționale și modul în care receptează iubirea pot evolua. Părinții trebuie să fie flexibili și să își ajusteze abordarea:

Reflectează constant: Ce are nevoie copilul meu acum?

Observă schimbările: Preferințele copilului pot varia odată cu vârsta sau starea emoțională.

În cazul copiilor neurodivergenți, limbajele iubirii pot fi exprimate sau percepute diferit. De exemplu, timpul petrecut împreună în liniște poate fi văzut ca o dovadă de afecțiune. Empatia și comunicarea clară pot transforma momente simple în experiențe semnificative.

Un ghid, nu o regulă

Limbajele iubirii nu sunt reguli stricte, ci ghiduri pentru a înțelege mai bine cum să construiești o relație profundă cu copilul tău. Experimentarea și ajustarea constantă sunt cheia pentru a răspunde nevoilor în schimbare.

Prin identificarea limbajului iubirii copilului tău și aplicarea lui în viața de zi cu zi, poți crea o conexiune mai profundă, bazată pe armonie și înțelegere. Relația voastră va deveni astfel o sursă constantă de sprijin și bucurie.

Tulburarea de personalitate borderline?

Ce este Tulburarea de personalitate borderline?

Tulburarea de personalitate borderline este o tulburare de personalitate caracterizată de instabilitatea relațiilor interpersonale, imaginii de sine și afectului și impulsivitatea manifestată prin cheltuieli abuzive, joc patologic, abuz de substanțe, mâncat excesiv, relații sexuale dezorganizate[1].

Pot avea o perturbare de identitate și sentimentul cronica de vid interior. De asemenea, pot apărea frecvent manifestări de furie cu incapacitatea de a-și controla mânia. Comportamentul poate fi automutilant și adesea persoanele borderline vor recurge la amenințăti recurente de suicid.

Persoanele cu această tulburare nu suportă singurătatea și sunt instabile afectiv.

De asemenea au frecvente reacții impulsiv-agresive la incitații minime, trăind sentimentul inconsistenței sau dispersiei identității.

Adesea comportamentul lor este unul imprevizibil, persoanele fiind identificate din punct de vedere afectiv: ”cei pe care-i iubesc și cei pe care-i urăsc”.

Istoricul personal al acestor persoane va fi, cel mai adesea, presărat cu acte autodistructive repetitive[2].

O persoană borderline tinde să formeze legături foarte strânse cu ceilalți, însă, pentru că nu poate recunoaște unde se termină Eul personal și unde începe Eul celuilalt, nu poate vedea decât în alb și negru. De aceea, durerea interioară, furia și ura față de sine vor fi proiectate adesea pe cei din afară[3].

Ce simte, face și spune o persoană borderline?

Semnele care indică cel mai adesea prezența acestei tulburări de personalitate sunt:

  1. Persoana depune eforturi susținute pentru a evita un abandon real sau imaginar. De cele mai multe ori acestea sunt manifestate prin acțiuni impulsive.
    1. Persoana are percepția unei separări sau respingeri iminente și simte pierderea suportului exterior
    1. Toate aceste percepții duc la schimbări profunde ale persoanei în cauza
      1. ale imaginii de sine
      1. afective și cognitive
      1. de comportament
    1. Este prezentă de asemenea o frică intensă de a fi abandonați. Chiar când sunt lăsați singuri pentru o perioadă limitată de timp, ei percep această separare ca pe un abandon.
    1. Abandonul este perceput de persoana în cauză ca fiind determinat de faptul că sunt considerați “răi” sau lipsiți de valoare
    1. De asemenea este prezentă și incapacitatea de a tolera singurătatea și nevoia de a avea pe cineva aproape
  2. Există un tipar de relații interpersonale instabile și intense. Acest tipar este caracterizat de alternarea între extremele de idealizare și devalorizare. Adesea aceste personae oferă detalii intime de la primele întâlniri, urmate apoi de devalorizarea persoanelor respective
    1. Aceste persone pot ajuta și empatiza alte persoane numai pentru că se așteaptă ca aceste persoane să le ofere în schimb ajutorul, atunci când îl solicită
    1. Este prezentă și tendința de a-și schimba în mod neașteptat și dramatic părerea despre ceilalți (priviți ca binefăcători sau ca rău intenționați)
    1. Este prezentă și o dificultate ridicată de a-și regla stările emoționale și impulsivitatea, dar și teama de a fi singur sau de a fi respins[4]
  3. Poate fi prezentă o perturbare a identității, caracterizată prin instabilitatea profundă și constantă a imaginii de sine sau a sentimentului de sine[5]
    1. Valorile, obiceiurile și atitudinile vor fi dominate de persoana lângă care se află[6]
    1. Pot apărea schimbări neașteptate și dramatice ale imaginii de sine
    1. Prezentă o instabilitate a obiectivelor, valorilor personale și aspirațiilor profesionale
    1. Modificări rapide legate de: carieră, identitate sexuală, valori și categorii de prieteni
    1. Persoanele cu această tulburare au ocazional sentimenul că nu există (deoarece au despre sine o imagine de persoană rea, păcătoasă)
    1. Performanțe școlare sau profesionale sunt mai reduse (mai ales în contexte nestructurate)
    1. Inabilitatea de  a percepe granițele sinelui poate crea confuzie extremă și depresie. Se poate ajunge chiar la tulburare de identitate sexuală, unele persoane dorind să își schimbe sexul cu ideea că astfel se vor identifica mai bine[7]
  1. Impulsivitate este de obicei autovătămătoare, deși intenția este alta. Este manifestă în cel puțin două situații potențial auto-distructive din cele de mai jos:
    1. Comportamente dăunătoare: jocul patologic de noroc, cheltuieli excesive, relații sexuale periculoase, abuz de substanțe, condus imprudent, alimentație compulsivă- bulimie,
  2. Comportament suicidar recurent, gesturi sau amenințări cu suicidul sau comportament automutilant
    1. Actele autodistructive apar adesea în adolescența precoce
    1. Suicidul reușește la 8-10%
    1. Actele auto-distructive pot fi precipitate de amenințări de separare sau respingere din partea unor persoane considerate ca fiind importante
    1. Auto-mutilarea:
      1. se poate produce pe parcursul episoadelor disociative
      1. poate avea rol de calmare, acela de a găsi o ușurare pentru durerea simțită[8]
      1. distrage atenția de la emoțiile negative puternice
      1. îndepărtează sentimentul de sine negativ[9]
  1. Instabilitate afectivă produsă de reactivitatea marcată a dispoziției:
    1. Emoții intense, volatile și extreme, asemănătoare cu cele din depresii. Spre deosebire de depresii, aceste sentimente durează doar câteva ore
    2. Iritabilitate sau anxietate care durează de obicei câteva ore și rareori mai mult de câteva zile
    3. Dispoziția disforică de fond este frecvent întreruptă de episoade de mânie, panică sau disperare
    4. De puține ori înlocuită prin perioade de bine și satisfacție[10]
    5. De multe ori aceste persoane sunt hiperreactive (răspunsul lor la evenimente obișnuite poate fi unul extrem)[11]
  2. Sentiment cronic de vid interior, simțit ca o senzație viscerală, simțită în abdomen sau piept
    1. Este asociat cu singurătatea și inutilitatea
    1. Prezent un sentiment puternic de neajutorare și victimizare, ce măresc senzația de gol sufletesc și izolare
  1. Furie nemotivată și intensă sau dificultatea de a o controla:
    1. crize frecvente de furie
    2. stare permanentă de iritabilitate
    3. episoade repetate de violență fizică
    4. deoarece se plictisesc repede, caută în mod constant o activitate
    5. aceste aspecte fac dificilă conviețuirea cu o astfel de persoană dar și menținerea unei relații terapeutice[12]
  2. Ideație paranoidă tranzitorie sau simptome disociative severe, legate de stres
    1. Sarcasm exagerat, stil caustic constant sau izbucniri verbale de mânie, urmate de sentimente de vinovăție și rușine, care contribuie la auto-aprecierea negativă
    2. Se pot simți ca nefiind reali sau simt lumea înconjurătoare ca fiind ireală
    3. Simptomele de derealizare și depersonalizare sunt de scurtă durată (cel mult câteva zile), și au loc pe fondul unui eveniment stresant[13]

Prevalență, debut și evoluție, factori de risc și prognostic:

  • Afectează între 1% și 2% din populația generală, fiind mai frecventă la femei decât la bărbați
  • Debut și evoluție:
    • Instabilitate afectivă cronică cu debut la adultul tânăr
    • Episoade de lipsă de control al emoțiilor și impulsivitate
  • Utilizare excesivă a serviciilor de sănătate
  • Riscul de suicid- ridicat la adultul tânăr și scade treptat cu înaintarea în vârstă
  • Persoanele care acceptă intervenția terapeutică- prezintă ameliorare (stabilitate mai mare în decadele 4 și 5)
    • După aprxoximativ 10 ani de tratament – nu mai prezintă tiparul de comportament și nici setul complet de criterii
  • Factori de risc:
    • Genetici și fiziologici- de aproximativ 5 ori mai frecvent la rudele de gradul 1 al celor cu tulburare.
    • Risc familial crescut de a dezvolta tulburări ale consumului de substanțe, TP antisocială, tulburare depresivă sau bipolară. 40% dintre persoanele cu borderline mai au încă două diagnostice psihiatrice pe lângă acesta[14].

Elemente care pot indica o tulburare borderline:

  • Persoanele pot avea un model de subminare a propriilor realizări când sunt aproape de atingerea unui obiectiv
  • Simptome de tip psihotic (la unii indivizi) în momente stresante
  • Se pot simți în siguranță mai degrabă în prezența unor obiecte intermediare (animal de companie, obiecte)
  • Pot deceda prematur (cel mai adesea prin suicid), mai ales cei care prezintă concomitent tulburări depresive sau asociate consumului de substanțe
  • Comportamentele de abuz și tentativele eșuate de suicid duc frecvent la prezentața unor handicapuri fizice
  • Evenimente obișnuite: pierderea locului de muncă, renunțarea la școală, separarea/ divorțul
  • În istoricul copilăriei: adesea abuz fizic și sexual, neglijare, conflicte violente, pierderea prematură a unui părinte
  • Asociat adesea cu tulburările consumului de substanțe, de comportament alimentar, și cu alte tulburari de personalitate (histrionică, paranoidă, narcisică, antisocială, dependentă). De altfel, această tulburare coexistă sau are trăsături comune cu tulburarea depresivă majoră, tulburarea bipolară, deficitul de atenție, tulburarea posttraumatcă de stres, tulburarea anxioasă, tulburarea de identitate disociativă[15]

Care sunt cauzele tulburării de personalitate borderline?

Au fost identificată o serie de factori care ar putea sta la originea acestei tulburări:

  • Factori neurofiziologici: s-a evidențiat un prag scăzut de excitabilitate în sistemul limbic, lucru ce poate fi corelat cu labilitatea afectivă și cu impulsivitatea acestor persoane
  • Factori biochimici: deficiențe în metabolismul central al serotoninei ar putea fi corelate cu disforia, impulsivitatea și depresia
  • Modelul biosocial- dezvoltat de Marsha Linehan. Acest model susține că această tulburare ar putea fi consecința interacțiunii dintre trăsăturile biologice și elemente sociale. Altfel spus, copiii predispuși la a dezvolta mai târziu o tulburare de personalitate de acest tip, au o vulnerabilitatet emoțională constitutivă, cu reacții emoționale intense la evenimente negative și o revenire la starea de echilibru întârziată.
    • Este introdusă noțiunea de ”mediu invalidant” pentru a caracteriza lipsa de răspuns adecvat al mediului la cerințele copilului
    • Mediul invalidant este caracterizat prin tendința de a pune accentul pe autocontrol și autodeterminare[16]

Cum se evaluează tulburarea de personalitate borderline?

Tulburarea de personalitate borderline este difícil de diagnisticat și de tratat în primul rând pentru că prezentarea la psihiatru sau psiholog un este dorită de persoana în cauză dar și pentru că are foarte multe trăsături comune cu alte tulburări psihice[17].

Interviul clinic – constituie un prim pas în evaluarea persoanelor cu simptome borderline.

Teste personalitate: MCMI-III, SCID-V

Cum se intervine în cazul tulburării de personalitate borderline?

Dintre tipurile de psihoterapie utilizate cele care au demonstrat eficacitate sunt terapiile psihodinamice și terapia comportamental-dialectică (DBT).

Indiferent de abordarea folosită, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

  • Tratamentul va fi unul de durată. Îmbunătățiri putând apărea la bia un an după începerea tratamentului. Recomandarea standard este de 1-2 ședințe pe săptămână pe o perioadă de la un an la șase ani
  • Este utilă crearea unei ierarhii a priorităților (concentrare mai întâi pe ideația suicidară)
  • Comportamentele autodistructive șiu suicidare vor fi monitorizate
  • Alianța terapeutică puternică va avea un rol foarte important. Validare empatică a suferinței și experiențelor pacientului are o mare valoare
  • Este important ca persoana să își asume responsibilitatea propriilor acțiuni. Intervențiile trebuie făcute pentru aici și acum mai degrabă decât pentru evenimente din trecut
  • Este important ca persoana să reducă senzațiile de disociere, astfel încât să poată integra atât aspectele pozitive cât și pe cele negative[18]

În tratamentul acestei tulburări poate fi utilă și utilizarea terapiei de grup (în combinație cu terapia individuală), dar și psihoterapia farmacologică, urmărind cele trei mari direcții de manifestare:

  • Dereglări emoționale
  • Tulburări ale controlului impulsivității
  • Simptome cognitiv-perceptuale[19]

Terapiile structurate, limitate în timp, în special terapia cognitiv-comportamentală, , interpersonală şi de problem-solving sunt eficiente în depresia uşoară şi moderată, fiind utilizate în combinaţie cu medicaţia antidepresivă în cazurile de depresie severă.

Bibliografie

  1. DSM-5, Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, Ediția a 5-a, American Psychiatric Association Publishing, Editura Medicală Callisto, București, 2016
  2. ICD- 10, Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, Simptomatologie și diagnostic clinic, Editura ALL, Iași , 1998, Tulburarea obsesiv- compulsivă
  3. Linehan, Marsha M, Ph. D, Cognitive-behavioral treatment of Borderline Personality Disorder, The  Guilford Press, New York, 1993
  4. Linehan, Marsha M, Ph. D, DBT Skills Training Handouts and Worksheets, Second Edition, The
    Guilford Press, New York, 2015
  5. McKay, Matthew, Wood, Jeffrey C., Ph.D., Brantley, Jeffrey, Psy.D., MD, Cum să-și gestionezi emoțiile copleșitoare și să-ți recapeți autocontrolul, Ghidul practice de terapie comportamental dialectică, Editura Herald, București, 2020
  6. Popa, Cosmin, Sava, Florin Alin, David, Daniel, Psihoterapiile cognitive și comportamentale în tulburările de personalitate, Editura Trei, București, 2018
  7. Sperry, Len, Tulburările de personalitate din DSM-5, Evaluare, conceptualizare de caz și tratament, Editura Trei, București, 2018
  8. Tudose, Florin, Tudose, Cătălina, Dobranici, Letiția, Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, Editura Trei, București, 2011

[1] Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiția Dobranici, Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi, , Editura Trei, București, 2011, p 112

[2] ibidem, p 113

[3] ibidem, p 113

[4] DSM-5, Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, Ediția a 5-a, American Psychiatric Association Publishing, Editura Medicală Callisto, București, 2016, p 664

[5] ICD- 10, Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, Simptomatologie și diagnostic clinic, Editura ALL, Iași , 1998, Tulburarea obsesiv- compulsivă, p. 246

[6] Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiția Dobranici, op. cit., p 113

[7] idem, p 114

[8] ibidem, p 115

[9] DSM-5, Manual de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, Ediția a 5-a, American Psychiatric Association Publishing, Editura Medicală Callisto, București, 2016, p 664

[10] ICD- 10, Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, Simptomatologie și diagnostic clinic, Editura ALL, Iași , 1998, Tulburarea obsesiv- compulsivă, p. 246

[11] Florin Tudose, Cătălina Tudose, Letiția Dobranici, op. cit., p 115

[12] ibidem, p 115

[13] ibidem, p 115

[14] ibidem, p 113

[15] ibidem, p 113

[16] ibidem, p 114

[17] ICD- 10, Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, Simptomatologie și diagnostic clinic, Editura ALL, Iași , 1998, Tulburarea obsesiv- compulsivă, p. 246

[18] ibidem, p 117

[19] ibidem, p 118